Usor usor lumea incepe sa creada ca viata mea e un vis, ca eu nu mai pot de bine si ca de fapt toata viata mea a fost si este numai lapte si miere. Nu, nu e deloc asa, iar stimulat de VisUrat am decis sa incep si eu o serie de articole in care sa mai prezint si momente grele, ca prea am prezentat doar lucruri pozitive.
Am sa incep cu unul dintre momentele de munca grea, dar care cred ca a fost un important punct de rascruce in viata mea - Italia, in vara anului 2005. Mai toate rudele mele (unichi, matuse, verisoare) erau in Italia, maica-mea mergea in fiecare vara la sora ei, si cum toti se laudau cat de bine e si cati bani se face in Italia am decis sa merg si eu, sa muncesc o vara sa strang un ban gramada. Sti cum se zice “ai grija ce-ti doresti, ca poate ti se indeplineste“, si pe buna dreptate, Nea’ Nelu – fratele mamei mele, mi-a zis ca patronul la care lucra el cauta un om la cules de ardei gras, se platea cu vreo 5euro/ora – fericire mare pe capul meu, de abia asteptam sa merg la munca.
Era anul 2005, anul 2 de facultate si cum am terminat sesiunea de examene am si am si plecat in Italia, undeva pe langa Torino. N-a durat si mult si am inceput munca. Eeeeeeee, acum incepe distractia – eu, lenes mare, incepeam munca pe la 5-6 dimineata pana pe la 11 ca apoi devenea insuportabil de cald in sera. Eram obisnuit sa ma trezesc tarziu (genul de student care niciodata nu are cursuri inainte de ora 12), pentru mine si trezirea la ora aia era dificila, cand am vazut ce trebuie sa fac m-au trecut emotiile, maica-mea mereu imi zicea ca n-o sa fac fata. Tocmai acest “eeee, n-ai sa poti esti prea puturos sa duci treaba la bun sfarsit”, si dorinta de a strange bani m-au facut sa strang din dinti si sa trag.
Asadar trezirea la 5 dimineata, la 6 deja eram in sera cu sacul in spate, ma aplecam – luam ardeiul, il bagam in sacul de pe umar care devenea tot mai greu cu fiecare ardei, si tot asa din tufa-n tufa. Era greu, obositor iar de cum iesea soarele incepea ca curga rauri de apa de pe mine – noroc ca beam lichide la greu. Dupa vre-o 2-3 zile mi-am si luat o zi de “concendiu”, involuntar – pur si simplu aveam o febra musculara la spate de nu m-am putut ridica din pat. Maica-mea zicea sa renunt ca-mi stric sanatatea, mi-a facut frectie si masaje mai toata ziua dar eu nu puteam ceda, ma gandeam la bani (castigam intr-o saptamana cat salariul minim lunar din romania), am stans iarasi din dinti si a doua zi eram gata de munca. Apoi usor usor m-am obisnuit, am inceput sa mai si glumim (lucram doar eu, unchiu Nelu’ si proprietarul serelor – italianul).
Eu eram baiat de oras, pana atunci faceam bataturi si cand dadeam cu matura la mine in camera, dar cand am prins gustul banului nici mie, nici parintilor mei nu ne venea sa credeam cat de muncitor am devenit. A fost ok pana la urma, am lucrat vreo 2 luni si-am strans cat as fi castigat acasa intr-un an, eram extrem de incantat, a fost greu, foarte greu dar a meritat. Am invatat sa nu fug de munca, si mi-am dat seama ca in tari normale se pot face bani si prin munca.
Cam asta a fost prima mea experienta de munca fizica, primii mei bani castigati prin munca grea, pana atunci in liceu mai facusem pe DJ-ul in weekenduri pentru un pumni de bani, iar in facultate eram supraveghetor la un netcafe in Sibiu – eu ma faceam ca muncesc, patronii se faceau ca ma platesc.
Uitandu-ma la pozele de atunci am intrat si eu in melancolie, grele momente … dar m-au calit:
on 
on 
jos palaria frate
munca nu e o rusine…multi in tara asta le e rusine de munca…toti vor sa fie sefi…de aceea este tara cum este…
Nu o spun din rautate dar cred ca e bine sa trecem si prin astfel de momente. Cum ai spus, trebuie sa ne calim, sa vedem cum e munca de jos in caz de ceva sa stim cu ce se mananca. Am lucrat si eu la Sancrai, plecarea la ora 8:30 si ne mai intorceam seara la 11, chiar 12. Munceam, cateodata mai saream si peste o masa, era si acolo destul de cald, insa uneori mai trageam si chiulul. Pana la urma a fost bine, am facut ceva banuti si a fost o experienta pe cinste.
Imi aduc perfect aminte cat ai muncit atuncia!
Chiar ne miram cum de faci fata tu baiatul lu mama de la oras!
Teai convins pe pielea ta ca in Italia nu sunt cainii cu colacii in coada cum se vede din Romania si ca si aicia lumea se chinuie din greu sa isi faca un rost in viata!
Dar prin munca si foarte multa ambitie se reusesc toate! Si doar cand muncim din greu pentru bani atuncia ii si pretuim!
Din experienta asa destul de neplacuta ai invatat ca nimika nu se face fara munca!
Excelent articol. Nu strica sa mai zici de cateva ori munca. Pe bune! Prea imi pleaca toate valorile din sector. Zi de munca si ia sa vezi cum se chinba treaba. Garantat VanGhelie !!!
Bravo tie .. si cum zicea cineva aproape toti am trecut prin faze din astea
acum cand esti unde esti te uiti inapoi zambind ..cred 
DA ai muncit atunci si stiu ca a fost ff greu dar asta te-a ambitionat sa vrei mai mult de la viata . si pt tine si pt mine a fost foarte greu dar asa ai reusit in anul 3 sa-ti platesti taxa la facultate si sa mai ai si bani de buzunar . si cred ca atunci ti-ai schimbat si computerul nu???? Cred ca a fost prima ta lectie de munca
pana atunci nu prea ai stiut ce inseamna cuvantul munca 
Felicitari. Eu sunt inca in perioada de “puturoseala” pe parinti, dar sper sa gasesc ceva job cand scap odata de Bacu’ asta si intru la facultate.
buna .de mult nu am mai ras asa ca acuma cand am citi articolul tau , pt ca mi am amintit tot. a fost super si mi amintesc cat am facut misto de tine cand nu mai puteai. dar ai dreptate cred ca in viata ne trebuie astfel de experiente pt ca ne ajuta sa crestem .e un trapas pe catre tre sa l facem toti ca sa castigam un punct in plus. la m facut si eu si intradevar te simti mult mai bine dupa ce a atrecut totul . esti tare. te pup
CRIS ai uitat sa scrii si ca atunci a fost vacanta cea mai frumoasa CAMI SI NICU verisorii tai te-au dus pe toata COASTA DE AZUR chiar de ziua ta .Cand mai sunat la telefon din MONTE CARLO de bucurie nu mai putei sa respiri .
viki (mama) – despre vacanta scriu in zilele ce urmeaza, pe ideea “Dupa munca, si rasplata!”
Cristi, numai prostii se rusineaza de munca de jos. Este necesara, pentru ca nu toti pot fi directori de multi-nationale. Dar inca mai avem “apasari” si nu reusim sa intelegem ca munca innobileaza si nu doar munca de “sef”.
Felicitari pentru efortul urias si lectia exceptionala invatata. Ai putut in 2 luni de efort sa castigi cat intr-un an in tara. Ai reusit prin munca enorma sa ajungi unde sa iti fie mai bine si pas cu pas sa muncesti pe bani mai multi si munca mai usoara. Asta se cheama progres.
Si e bine sa incepi si de jos, pentru ca stii sa apreciezi EVOLUTIA si munca de toate felurile
bravo, btw ai pus ceva fibra pe tine de la toata munca asta ?
@ionut popa – nu, indiferent ce fac, indiferent ce mananc tot slabut raman. Slanina in miez de noapte pe timpul facultatii, munca grea in italia, vre-un an de mers la sala, si vreo 2 ani de fast-food-uri americane nu m-au ajutat cu nimic – dar mai bine slab si sanatos.
@toma_emma – incearca si vei vedea, depinde de fiecare persoana, de standardele pe care esti dispusa sa le accepti, de ambitie si de cat de dificila e baba la care urmeaza sa lucrezi.
Si eu vreau la vara sa merg in Italia,la munca…
pentru toma_emma
Salariul pentru o baba paralizata este de 900-1000 euro / lunar
Nu te lasa fraierita. Nu lua slujba asta, caci in rpimul rand trebuie s-o ridici de cate ori e nevoie (asta daca poti). Exista o reprezentanta romana a badantelor in Italia in orasele mai mari. Daca nu stii limba e mai dificil sa te descurci, caci ai de umblat pe la asistente sociale, la administratia unde se intocmesc contractele de munca, apoi la toate celelalte institutii pentru toate actele. Trebuie sa iei contact cu mai multe persoane care sa iti spuna ce drepturi ai, caci babele astea si cu familiile lor cauta sa exploateze cat pot pe strainele care se incumeta sa lucreze intern. Daca lucrai extern si stateai in gazda la o cunostinta era altceva, dar ca interna te exploateaza la sange.
Si nu ai fi primul caz. Ca tine sunt sute, mii care tac si inghit salarii mici si tiranie, pentru ca nu stiu ca exista o lege a badantelor (a ingrijitoarelor de batrani).