Doipedoi impreuna cu ABC Vise au lansat un concurs extrem de interesant: “Povesteste pe blogul tau un vis care s-a indeplinit!”. Interesant concurs, imi place!
Primul lucru cand am auzit de vis indeplinit a fost prezentul, desi sincer sa fiu am visat multe insa niciodata n-am visat atat de mult pe cat mi s-a indeplinit. Inca de prin clasa a 9-a visam sa am o masina klumea, apoi am mai visat ca lucrez intr-un birou imbracat elegant – se lega de visul anterior, ma vedeam un om apreciat, visam sa nu duc grija zilei de maine, visam mult si bine, nu conta ca toate erau doar niste vise de copil. Ma uitam la filme si parca as fi vrut sa visez Las Vegasul, Chicago-ul, Los Angeles si chiar Paris, Monte Carlo, Viena, Praga insa ma trezeam repede la realitate, pur si simplu nu-mi permiteam sa visez asa ceva.
Usor usor au trecut anii, ma certam cu tata sa ma lasei sa-i conduc masina, o dacie de aceiasi varsta cu mine, visele mele deveneau tot mai arzatoare, vroiam masina mea dar n-aveam nici o sansa cu banii de alocatie. Mi-era si rusine sa mai cer bani de la parinti ca sa pot scoate o fata in oras, sau sa beau o bere cu prietenii, ma simteam un semi-parazit. Nimeni nu credea ca-mi voi realiza visele, cred ca nici eu nu la credeam, “era prea frumos ca sa fie adevarat”. Am terminat liceul si-am intrat la facultate, tot dependent de banii parintilor, usor usor visele mele cum ca voi trai vreodata fara grija zilei de maine se stingeau incet si sigur, vedeam pe toti plangandu-se ca nu le ajung banii, ca n-au una, ca n-au alta, din visul frumos incercam sa pastrez o samana de speranta.
Dupa 3 ani de facultate am calcat pentru prima data pe continentul american, am vazut o lume total diferita, o lume in care daca muncesti visele devin realitate, o lume in care fiecare are sansa lui, o lume in care totul se rezuma la munca si bun simt. Dupa 3 luni de munca in SUA m-am intors acasa, parca eram alt om, aveam bateriile incarcate, sangele imi ardea in vene, aveam o ambitie de nedescris, vroiam mai mult decat oricand ca acele vise de copil sa devina realitate, masina, job, casa, sa n-am grija zilei de maine. Cand am plecat din Statele Unite am plans, am plans cu lacrimi minute in sir, nu stiu de ce, dar aveam un sentiment puternic ca voi mai revedea acele locuri. Am plecat jurandu-mi ca voi face tot ce pot pentru a ma intoarce in tara tuturor posibilitatilor. In drum spre Romania am avut escala in Paris, am vizitat in mare orasul, am cunoscut cersetorii romani de sub turnul Eiffel, am vazut in gara stiri critice la adresa romaniei. N-a contat, romania e tara mea, am ajuns acasa si eram bucuros. Dupa nici 4-5 luni am plecat cu bursa in Cehia pentru 3 luni, cu bursa si cu banii castigati in SUA deja devenisem independent finaciar, aveam banii mei era atat de bine. Ne-am permis si o vacanta in Viena, deja vazusem Monte Carlo si “Coasta de Azur”, era un sentiment placut, liber, independent – deja nu mai stiam daca visez sau daca visele mele devenise realitate. Cam asta visasem si mi s-a indemplinit. dar totul s-a naruit cand a trebuit sa plecam din Cehia, sa ne reintoarcem acasa. N-am sa uit in viata mea, acel moment, impreuna cu Razvan ne-am dus la autocarul spre Romania – am inceput sa plangem amandoi, plangeam cu doi copii, ne uitam unul la altul si ne inganam “Unde dracu ne ducem, unde plecam?”, ore intregi n-am scos nici un cuvant era mic cosmar intr-un autocar plin de nespalati prost crescuti (nu e reprezentativ pentru romania, dar nu stiu cum de s-au adunat ei asa, va jur ca nu exagerez). Norocul meu ca deja imi pregatisem actele pentru a ma reintoarce in Statele Unite, am stat 2-3 luni in Romania mi-am dat licenta si-am revenit in SUA, tot independent, tot liber ca pasarea cerului … am inceput de jos si tind sa cred ca usor usor m-am ridicat. Nici n-as fi visat in Romania masina pe care o am, n-am avut joburi senzationale insa m-am descurcat si de multe ori am fost manager respectat peste zeci de angajati, multi dintre ei americani. Am calatorit peste 30.000km, am vazut 16 state, iarna la munte, vara la mare, vacante , am trecut prin locuri prin care nici eu si nici neam de neamul meu n-a indraznit sa viseze ca va ajunge vreodata. Nu am grija zilei de maine, si chiar daca nu curge lapte si miere pe la colt de stada, chiar daca sunt si momente dificile, ma simt altfel, simt ca am viata in propriile mele maini si simt ca fac ce vreau fara sa depind de nimeni si nimic. Nu, nu e un vis devenit realitate, e chiar mai mult decat as fi putut visa…
on 
on 
La multi ani blogului tau! La Miami poate bem o cafea
“respectat peste zeci de angajati” cuvintele astea nu exista in dictionarul etic al romaniei…Am citi cu atentie tot ceea ce ai scris mai sus pt ca ma interesa si am primit rasp la intrebarile mele,o poveste un pic trgica dar foarte frumosa, nu ai fi singurul care a trecut prin asa ceva oricum nu mai conteaza important este ca esti acolo unde altii inca isi doresc…Multa sanatate si tine-te bine!!!
ma bucur ca ti-ai indeplinit 1 din visele tale…oricum iti tin pumnii si ai grija de tine pe acolo…!
da stiu ca ai fost mereu un visator si trebuie sa-ti spun ca nu am crezut niciodata ca o sa ti-se indeplineasca mule din visurile tale . de multe ori ziceam/ copile trezeste-te la realitate ca viata nu e un vis / da stiu ca am gresit si ca fiecare parinte din dorinta de a apara de necazuri copilul mai si greseste dar acum ce sa zic multe scuze si te iubim mult mult
Bravo Cristi! O descriere foarte frumosa a ceea ce inseamna sa tanjesti spre mai bine.
Felicitari pentru tot ceea ce ai realizat si mai ales pentru ca, spre deosebire de multi altii, ai avut taria de a-ti urmari visul. Si dupa cum zici si tu, ai ajuns sa faci lucruri si sa vezi locuri pe care nici macar nu le-ai visat. Subscriu 100% la cele descrise de tine. Eu sunt de 6 ani in state, nici la mine pe strada nu curge lapte si miere, dar am ajuns la un punct unde nu as fi visat vreodata sa pot ajunge pe cand eram in Romania.
Interesant subiect si poate ar merita un articol mai lung pe tema cine si cum a reusit sa-si implineasca visurile venind in america. Spun asta pentru ca am cunoscut numeroase familii de romani pentru care visul venirii in america s-a transformat intr-un cosmar.
Oricum, felicitari pentru articol.
Ne vedem in Florida.
Intr-adevar, America e un vis pentru oricine. Si eu am avut sansa sa plec in America acum 3 ani si n-am facut-o, iar acum regret enorm! Imi pare enorm de rau! As face orice sa dau timpul inapoi si sa pot realiza acest lucru, dar timpul e trecut…
Insa am toata viata inainte. Nu se stie cum decurg lucrurile.
Trebuie sa fii optimist si sa crezi in puterile tale, nu?
Bravo tie, pentru multi dintre noi cu siguranta esti un exemplu. Cu un pic de efort poti ajunge departe, poti ajunge unde iti doresti, dar pentru asta trebuie munca. La fel spun si eu: “State? Nici vorba, nu am cum sa ajung acolo”, dar nu se stie niciodata, poate, poate. Felicitarile mele, asta da vis implinit.
[...] Locul 1 – 100 Ron : Cristi Vaduva [...]
bravo ,te felicit ,ma bucur pentru persoanele care nu se dau batute si isi urmeaza visul si reusesc pana la urma ,cu sigurant a o sa ajung si eu ,macar sa vizitez daca nu sa muncesc, imi doresc enorm de mult .succes in continuare la toti “americanii”
[...] in alt sistem cu alte principii si valori, decat in propria-ti tara, insa deocamdata pentru mine America ramane un vis indeplinit, iar stirile din Romania nu fac decat sa-mi alunge orice farama de dor de Romania, si sa-mi [...]
Te felicit si te respect. Crede-ma ca situatiile cu parintii sunt identice,pacat ca nu am si norocul tau. Imi doresc America dar nu cred ca voi reusi vreodata. Oricum in viata iti trebuie si noroc pe langa sanatate si o meserie. Respect pentru toti aceia ce reusesc.
Te felicit si te respect. Crede-ma ca situatiile cu parintii sunt identice,pacat ca nu am si norocul tau. Imi doresc America dar nu cred ca voi reusi vreodata. Oricum in viata iti trebuie si noroc pe langa sanatate si o meserie. Respect pentru toti aceia ce reusesc, poate imi dati si mie adresa pentru loteria vizelor pe ady2008sim@yahoo.com