Eliminarea vizelor pentru USA, hmmmmm

S-a tot discutat in ultimul timp despre eliminarea vizelor catre SUA. Bush n-a refuzat cat se poate de diplomatic cu traditionalul “mai negociem” insa hai sa judecam lucrurile putin:

Evident imi doresc sa se elimine vizele, care de fapt sunt un mare obstacol in calea multor oameni cu bune intentii. Am citit multe forumuri despre acest subiect; multi vor sa vina in state sa-si viziteze prieteni, sa incerce un alt stil de viata sau pur si simplu din placerea de a calatorii. Ei bine sunt foarte multe cazuri in care persoane cu bune intenti au fost refuzate, pentru simplu motiv ca doamna de la ghiseu s-a trezit cu fata la cearceaf. Daca n-as fi vazut n-as fi comentat, insa am trecut si eu de 2 ori pe la ambasada (norocos cum sunt am luat viza de fiecare data), insa altii au fost refuzati pentru motive cel putin penibile. Unii dintre studentii inscrisi pentru viza J1 (summer work & travel) au fost refuzati pentru note mici, chiar daca aveau media peste 8, in timp ce eu am luat viza cu medie putin peste 6 (da, notele n-au fost punctul meu forte in facultate). Mi-ar place sa-mi vina parintii in vizita, insa slabe sanse, din cauza vizelor.

Insa exista si o parte buna a vizelor. Romanii (de fapt europenii in general) sunt destul de bine vazuti in SUA si parca n-as vrea sa napusteasca “concetatenii nostri cei bronzati”, sa invadeze intersectiile la spalat parbrize sau la furat de portofele. N-as vrea sa ajungem si in USA cum suntem in Italia, Spania, Franta, Germania, Anglia (sau chiar ca in Cehia), unde cand vezi un roman te feresti ca de dracu.

CONCLUZIE: Mi-as dori din suflet eliminarea vizelor, insa trebuie sa avem mare grija si ce fel de romani ajung in SUA. Deja am cam 3+9 luni si n-au auzit nici un american sa zica ceva rau despre vreun roman. Ar fi pacat sa ne stricam imaginea si pe acest continent, insa greu de impacat si capra si varza.

Cel mai interesant subiect:

View Results

Loading ... Loading ...



70 Responses to “Eliminarea vizelor pentru USA, hmmmmm”

  1. ana ROMANIA says:

    ASA E ROMANU UITA DE UNDE A PLECAT NUMAI CAND E UMILIT SI SE LOVESTE-N CAP ATUNCEA VEDE PRAGUL DE JOS PANA ATUNCI SE CREDE MARE GRANDOMAN!:-w

  2. ana ROMANIA says:

    UITATIVA SI VOI LA VECINII NOSTRI: HUNGARY, BULGARY, LUPTA PENTRU DEREPTURILE LOR , NUMAI NOI NE PUNEM CENUSA SING. IN CAP. CE CREDETI CA NUMAI RO. AU FACUT FRAUDE AFARA??? HAI SA FIM SERIOSI…SI NU SE M-AI CRTICA SINGURI!!! SI ASA CUM O FAC UNII. PENTRUCA SUNT UNITI SI LUPTA PENTRU IMAGINEA LOR, CHIAR DACA IN GRADINA LOR AU M-AI MULTE USCATURI DECAT TREBUIE. ASA TREBUIE SA FIM SI NOI ROMANII , UNITI SI LA BINE SI LA RAU , FRATILOR!

  3. ana ROMANIA says:

    NU CRED CA ESTE FRUMOS SA VB. ASA DESPRE TARA TA PENTRUCA TE JIGNESTI PE TINE INDIRECT. CE CREZI CA DACA AI AJUNS ACOLO NU TE M-AI NUMESTI ROMAN??? POATE IN MINTEA TA DAR NU SI IN MINTEA ALTORA DRAGA.:-?

  4. albert ROMANIA says:

    @ geo frate stai linistit ca US nu e plina de intelectuali :d daca faci o plimbare prin Harlem,Bronx ai sa-ti dai seama ca nu e pe roze…asa ca e loc pt toata lumea in US nu te speria si fiecare isi dirijeaza viata cum vrea si normal suporta si consecintele…stai calm ca tiganii nu vor ajunge in U.S.:d

  5. Va dura inca muuuuult si bine pana se vor ridica vizele. Nu tine de social si economie si etc …. CI de SERVICII (alea secrete) :)

  6. ioana ROMANIA says:

    fratilor dar porniti mai sunteti pe confratii vostrii odata ajunsi in tara tuturor posibilitatilor! da cine-s americanii astia draga de-i compatimiti atata?vine cetateanu american in romania,omoara o tanara pe trecerea de pietoni de “treaz” ce era si are domle’ imunitate, merge sa-l judece tara lui…. va vedeam eu daca pe trecerea de pietoni era o persoana draga voua cum urati voi toti americanii nu din cauza unor romani sau rromi sa condamnati si sa judecati toti romanii. da voi de unde ati plecat fratilor???????

  7. ioana ROMANIA says:

    vorba cuiva de mai sus: ati uitat cum ati plecat si voi cu o viza turistica sau de munca temporara? ati ajuns “cetateni”?….asta-i viata….

  8. raul ROMANIA says:

    si eu sper sa scoata vizele ,dar poate ii civiliziaza si pe rromi saraci si si-or vedea de treaba acolo langa indeni lor.Dar pt cei ce chiar se considera roman de orce nationalitate e sa faca ce stiu mai bine
    ;)

  9. adi ROMANIA says:

    Nu e corect cu vize pentru ca unii vor sa mearga sa isi vada familia. Eu vreau sa merg la matusamea, verisoriiii si nu am incercat la ambasada numai mama mea a fost prin anul 2000 si a fost de 5 ori si a fost respinsa ..Cum zic uni ca nu scot vizele ca merge orice tigan, roman si fura si nu stiu de ce exista politie atunci???? Si de parca mama mea mergea sa fure hahahahaha Ar fi fain sa scoata acuma din ianuarie 2010 sa merg cu mama mea la sora ei la verisorii mei !!!!!!

  10. adi ROMANIA says:

    De ce nu da vizele la ambasada la astia care au familie???atuncia sa nu se mai vorbeasca de asta ca merge orice roman tzigan si fura si sta la cersit si doarme poe strazi sub santuri,,,dar macar trebuia sa dea viza la astia care au unde sa mearga ….voiiii unii va rugatii sa nu se scoate vizele pentru ca sunteti acolo dar daca erati in locu lu altu si sa mergeti la familia voastra cum eee atunci????

  11. adi ROMANIA says:

    Bine ca ati ajuns acolo si nu aveti treaba cu viata acuma ….hahahaha dar mai sunt si altiii care vor…mama mea mi-a zis ca a fost unu de 13 ori la ambasada la Bucuresti nici nu-mi vine sa cred ca de atatea ori a fost si tot respins a fost..sa mearga la familia lui .Foarte rau cu vizele astea daca nu au fost in stare sa dea viza la astia care au familie macar sa scoata de tot… !!!

  12. adi ROMANIA says:

    Asa ca nu va mai rugati care sunteti in America sa nu se scoate vizele …si va dati mare acuma ca ati ajuns acolo ….hahahahaha ca daca erati voi in locu lu altu care vrea sa isi vada familia !!!!

  13. Dana ROMANIA says:

    Eu sunt PRO eliminarii vizele . “Americanizatii” romani care posteaza pe acest forum au uitat de unde au plecat , ei au impresia ca toti suntem tigani , iar ca sa nu mai sustineti atat de tare faptul ca vor veni tigani , va invit sa dati o cautare pe internet sa vedeti cati romani colorati au facut ravagii in Marea Britanie ! Coloratii romani au ales tari precum Spania , Italia . Locuiesc in UK Liverpool unde nu am auzit un glas de roman , mai cu seama nu vezi pe strada cersetori , cred ca atat in america cat si in anglia exista organe de politie care stiu sa isi faca treaba . Sotul meu a fost la ambasada SUA din Londra , a vrut sa-si vada mama inainte de moarte – a primit hartii de la doctori din spital cum ca mai are f putin de trait ( bolnava de cancer in ultima faza) , a mers cu dovezi clare ca are unde sa se intoarca , eu ramaneam in anglia cu copilul si NU a primit viza , la 28 zile dupa refuz soacra mea a decedat . Doar daca treceti prin asa ceva realizati ce dificultati sunt in obtinerea vizei fiind onest ! iar tiganii de care va este frica , primesc vizele mai usor ca noi , fiti siguri de asta , la fel si prostituatele, am vazut in fata ambasadei , doamne fereste!

  14. Dana, da ai dreptate in forte multe cazuri nu iti este acordata viza din motive cel putin stupide, sau pur si simplu fara nici o explicatie ti se inmaneaza acel biletel de refuz. Cred ca asta este o problema uriasa la ambasada, cunosc si eu multe cazuri refuzate pe nedrept care nu aveau nici pe departe intentia de a ramane in state sau de a savarsi vreo infractiune. Eu sunt pro eliminarii vizelor dar pe cei ce savarsesc furturi/violuri/crime sau alte infractiuni majore le-as adauga un “bonus” de cativa ani in puscarie din partea Romaniei pentru “prejudiciu de imagine adus Romaniei” – la fel sa fie pentru orice roman din afara granitelor.
    Faci Romania de ras … platesti !!!

  15. Claudiu ROMANIA says:

    Alooo, oameni buni. Nu va inteleg tot ziceti ca merg romii in America si se apuca de cersit. Voi credeti ca un bilet de avion din Romania (In cazul asta Bucuresti) este ieftin 2-3 lei? Interesativa la aeroportul otopeni sau baneasa sa vedeti ce tarif este pentru un zbor spre New York, Washington gasiti pe la 2000 euro minim 900 euro. Voi credeti ca daca romii merg pentru cersit au banii de bilet de avion? Abia isi poate permite un roman biletul, nici nu, din salariul pe un an poate, si isi permite un rom ce sta la colt de strada la cersit, care dupa ce primeste 2-3 lei pleaca sa isi cumpere tigari la fir. Nu ii nici chiar asa de usor sa iti cumperi bilet…credeti-ma.

  16. eu eu eu ROMANIA says:

    buna,as avea si eu o intrebare …stie cineva sa imi spuna si mie cu cat timp se merge inainte la ambasada pentru viza .Eu de exemplu as vrea sa plec pe 1 iunie la unchiul meu in arizona ,am primit deja invitatia dar nu stiu cand sa ma prezint pentru viza si nici nu stiu macar daca am sanse sa o obtin,nu este prea devreme sa ma duc?mersi pt cine ma poate lamuri.pupici

  17. EUGEN ROMANIA says:

    sant un roman original si mi am dorit sa vad si eu america dar am fost refuzat de 3 ori pe motiv ca nu sat calificat ptr vizita in usa , fara nici o explicatie an care sa ma pot califica ptr asa ceva . Nu vad decat o rusine din partea ambasadei sa nu mi dea o explicatie clara pentru refuzul vizei !! Pacat ca nu exista ! un respect reciproc antre noi si usa !!!! consider ca se antelege multe de aici !

  18. sper sa nu se ridice nici odata… toti care vin, daca din ei 3 la suta sunt ok… restul doar curve pe interese si cocalari.. si eu mi-am adus una… si se fute cu unu de 40 de ani… cei care vor sa plece este pt ca nu pot face nimic acolo…

  19. @eu eu eu – poti sa mergi si cu un an inainte, si ceri viza pentru anul viitor.

    @EUGEN – da, consider ca atunci cand esti refuzat meriti un raspund detaliat, personalizat in care sa ti se spuna exact motivele pentru care ai fost refuzat, avand dreptul sa-ti indrepti situatia si sa-ti resustii interviul.

    @raul morrison – din cauza unui caz personal nu cred ca merita generalizat. Rolul vizelor nu este de a filtra curvele si cocalarii. Eu vad vizele ca pe un sistem aleator in care viza o iei sau nu in functie de cum s-a trezit agentul consular de la ambasada. Te contrazic, multi dintre cei ajunsi in SUA ajung din cu totul alte motive decat din cauza faptului ca nu pot face nimic in tara. Tu ce ce ai venit in USA?

Leave a Reply

toateBlogurile.ro
Personal Blogs - BlogCatalog Blog Directory Check PageRankClicky Web Analytics
www.manele2012.com * www.savemoment.ro * www.testsib.ro