Ora de melancolie si profunda meditare. Multi din cei ce sunt in lista mea de messenger trec prin emotiile licentei, emotii care intr-o oarecare masura le-am simtit si eu anul trecut, cam pe vremea asta. Facultatea a devenit o banalitate, are aceiasi valoare care o avea liceul acum 10-15 ani. Toata lumea intra la facultate, si toti cei care vor sa termine o pot face, nu tine de cat inveti ci doar de cati bani dai (taxe de scolarizare, restante, reexaminari, mici atentii la profesori acolo unde e cazul) cert e ca toti care vor sa termine o facultate o pot termina, chiar si fara sa se agite prea mult cu invatatul.

E o treapta utila in viata, in majoritatea cazurilor esti la facultate departe de parinti, inveti sa te descurci singur, inveti sa-ti gestionezi banii si chiar sa produci ceva (ca doar n-o sa le zici parintilor ca ai o caruta de restante si trebuie sa le platesti). Evident, nu e nevoie de facultate pentru a pleca de langa parinti, insa imbini utilul cu placutul, facultatea a devenit cam obligatorie, chiar daca de cele mai multe ori dupa licenta iti dai seama ca angajatorii cer cu totul altceva decat ce ai invatat in facultate, dar conteaza si diploma.

Revenind la licenta, totul se rezuma la “o lucrare de licenta pe care nimeni nu o citeste” (vorba Adrianei), si la un examen la care de cele mai multe ori se poate copia pe rupte, o nota buna insemnand fie ca ai invatat (felicitari, oricum probabil n-o sa-ti foloseasca) fie ca ai avut tupeul sa copiezi in continuu timp de cateva ore (felicitari, oricum putini angajatori iti vor aprecia nota).
… la urma urmei nu conteaza cum ai terminat, nu conteaza nici cat ai invatat, nici ce note ai avut, cel mai important este ca ai bifat si-acest capitol in scoala vietii.