Fumatul (Romania vs Europa vs SUA)

Fumatul Inca de la inceptului anului 2009 fumatorii din Romania au avut parte de o surpriza: o lege ce interzicea fumatul in unele localuri. Ei bine atunci multi fumatori au sarit ca arsi ca “li se interzice un drept fundamental”, ca “e viata lor si fac ce vor cu ea” insa n-au stat deloc sa se gandeasca la cei din jurul lor. Ne credem tara europeana, iar prin europa exista legi clare anti-fumat. Pe langa faptul ca in romania orice copil poate cumpara tigari si alcool si le poate consuma fara sa-l deranjeze nimeni, acesti copii sunt viitori distrusi ai societatii. Un fumator alcoolic la 14 ani nu v-a ajunge niciodata prea departe.

Nu stiu exact cum e prin toate tarile europene, insa prin Cehia era clar interzis fumatul in spatiile publice (cu exceptia celor special amenajate), nu se fuma nici chiar in statia de autobuz sau pe stazi aglomerate. Nu e nimeni obligat sa inhaleze fumul altuia, iar cand se tine cont de aceasta regula se respectat atat legea cat si persoanele din jur.

In Italia stiu ca un pachet de tigari era foarte scump, in Franta un pachet de tigari era vreo 6 euro acum 2 ani ustura rau de tot la buzunar. In Austria de asemenea, tigari scumpe si greu vedeai lume fumand pe strada.

In Statele Unite un pachet de tigari are un pret accesibil (aproximativ 4$) in conditiile in care salariul minim este in jurul a 6-7$/ora, insa sunt destul de putini fumatori. S-a trecut peste etapa in care cu cat fumezi mai mult cu atat esti mai “jmecher”, iar dupa cum spunea si Anca pe blogul ei (hopsieu.com), fumatul este mai mult pentru saraci iar legile in privinta asta sunt extrem de stricte: ai dreptul sa fumezi insa nimeni nu e obligat sa-ti inhaleze fumul. Referitor la localurile in care se fumeaza in majoritatea localurilor (baruri, cluburi, discoteci, restaurante, etc…) nu ai voie sa fumezi – vrei sa fumezi, iesi afara si fumezi in aer liber.

De la Sorin am aflat ca in Romaniase scumpesc tigarile cu pana la 50%, asadar avem legi destul de aspre impotriva fumatului (ce insa nu sunt respectate), avem tigari scumpe, ne plangem ca nu avem bani, insa avem foarte multi fumatori ce vor dreptul de a fuma, oricand, oriunde – nu vi se pare un paradox?

Nici nu vreau sa mai amintesc despre efecte,

Cu stima,
Cristi VADUVA – nefumator.

Un alt articol pe aceasta tema este: JOACA DE-A FUMATUL!




18 Responses to “Fumatul (Romania vs Europa vs SUA)”

  1. Ank UNITED STATES says:

    “women feel safe with guys tha smoke”, wtf? :o
    Ai mare dreptate Cristi in ceea ce ai scris si ma bucur ca ai renuntat la ele! :)>-

  2. bito ROMANIA says:

    =))prea tare video.
    In RO si un copil de 7 ani poate cumpara tigari.Dar in schimb toate magazinele,care mai de care au scris pe pereti “NU SERVIM BAUTURI ALCOOLICE SI TUTUN MINORILOR”.
    Legea cu interzicerea fumatului s-a dat de relativ putin timp,asa ca mai dureaza pana se vad efectele.
    Un factor foarte important in interzicerea fumatului sunt si amenzile.Ar trebui sa fie la fel ca in celelalte state UE,ca sa se poate vedea efectele mai repede.

  3. Valy Co UNITED STATES says:

    Cristi este un lucru fenomenal sa citesc articolul acesta si sa realizez parerea ta despre fumat. Imi aduc aminte acum cateva luni cand ai venit aici la mine si in prima dimineata te-am intalnit la hotel afara respirand aerul curat de munte la o tigara. Inca odata felicitari, pentru taria de a uita de tigari. Si asa procesul de imbatranire decurge natural de la sine , de ce sa il acceleram ?!?!?
    Felicitari inca odata !

  4. Valy, ai avut un rol important in acest proces. Multumesc.
    :">

  5. sorin ROMANIA says:

    Una care interzice fumatul, alta care scumpeste tigara. Eu unu cred ca ma las

  6. albert ROMANIA says:

    foarte bine ca te-ai lasat de fumat…te imbolnavesti si mai arunci si banii,cum spune si Valy grabesti si procesul de imbatranire mai repede d termen. tot respectul pentru pers care au avut taria sa se lase de fumat:)>- mare prostie fumatul asta,ca multe altele,bautura,drogurile…and more..acum 2 zile au prins astia pe un vas in portul Agigea 1 tona de cocaina care venea din Brazilia si treb sa ajunga in Gorj:d mai misca si eu cate ceva pe aici.

  7. d UNITED STATES says:

    @albert -pai poate aia din GJ aveau chef de o imbatranire rapida!

    Cat despre celelalte prostii cati din comentatorii de aici nu beau macar odata pe luna?:)

  8. Albert B ROMANIA says:

    @ d – o data pe luna e altceva,eu vb de pers care beau 24/24 pe unde ii vezi sunt cu paharul in mana…si dupa cate vad si pe la Tv si prin cluburi au inceput astia sa o “arda” rau cu prafurile, mare prostie…

  9. louise UNITED STATES says:

    @anka- “women feel safe with men who smoke.SMOKING CAUSES IMPOTENCY” :))
    Cu ce mila s-a uitat tipa aia la el:))

  10. louise UNITED STATES says:

    @anka: reclama vrea sa spuna ca tipa se simte in siguranta ,pentru ca tipul fumeaza, deci e impotent,deci n-are cum sa o violeze. :))

  11. E putin trasa de par reclama, sunt sigur ca tipul din clip e destul de potent, stiu pers care fumeaza de 30 de ani si beau rachiu de 3 ori/zi … si sunt mai potenti decat multi directori stresati :)

  12. Ank UNITED STATES says:

    @louise, aaaaaaaa, acum am priceput ;))
    Funny!

  13. Ciupanezul ROMANIA says:

    :-? dacă ţigările se scumpesc, vom avea mai puţini fumători :-? asta dă de gândit! :)>- bv că te-ai lăsat de fumat, eşti tare! Cât despre treaba cu îmbătrânitul … m-aş mai gândi, de curând un vecin de-al meu, fumător înrăit, a murit la vârsta de … 83 de ani, şi asta după ce a suferit o operaţie din aia în gât şi respira pe tub, însă nu a lăsat ţigările. Treaba asta cu îmbătrânitul ţine şi de organism, asta înseamnă că el dacă nu fuma trăia 150 de ani?

  14. fLoreign UNITED STATES says:

    Da, m-am lasat acu doi ani, m-am reapucat cam acum un an. Am ceva tentative din nou, insa de acum e nevoie de un “pas de deux”.
    S-au mai scumpit si aici, inainte cu cateva luni mai gaseam cartusul de Reds cu $30, acu e aproape de $40. Am avut impresia, inainte de a se scumpi, ca erau mai goale. Ei na, au vrut si ei sa reduca pierderile pe vreme de criza.
    Ce e plictisitor la fumat in America e ca foarte greu gasesti tigari europene. Abia in centrul Atlantei, in vreo doua locuri, am gasit Rothmans si Dunhill. De Gauloises nici pomeneala. Interesant este ca cei de aici nu au auzit deloc de… Kent!

  15. Viorel ROMANIA says:

    Cand va veti hotari sa reuntati la “placerea” de a fuma,va asteapta o echipa de sprijin aici :
    http://www.stopfumatul.ro/forum/index.php

  16. Mircea ROMANIA says:

    SUNT FUMATOR!

    Si gasesc comentariile pe marginea legilor care interzic fumatul in locurile publice de o ipocrizie absoluta. Cel mai bun exemplu: fumatul e interzis in majoritatea aeroporturilor. Cu toate astea in aceleasi aeroporturi se vand f multe tigari scutite de taxe. Romania (si nu doar ea), ca si stat, supravietuieste de pe urma exploatarii dependentei fumatorilor, taxand aceasta dependenta cat de mult poate. Ce dovada de ipocrizie mai mare decat aceasta doriti? Daca fumatul este atat de nociv (si este,statisticile medicale o dovedesc cu prisosinta) de ce nu se inchid,pur si simplu,fabricile de tigari? Asa cum culturile clandestine de canabis sau de coca sunt arse iar cei prinsi cultivand aceste plante sunt trasi la raspundere in justitie, de ce nu se procedeaza intr-un mod similar si cu culturile de tutun? Eu, ca si victima a industriei tutunului, platesc cu varf si indesat taxe pt dependenta intretinuta prin toate mijloacele de statele care pe de o parte imi interzic sa fumez in spatii publice iar pe de alta parte isi trag partea leului de pe urma fiecarui pachet de tigari vandut in aceleasi spatii publice, de pe urma fiecarui fum de tigare pe care il trag nu pt ca asa vreau, ci pt ca SUNT DEPENDENT de efectele nicotinei. Dependenta impotriva careia nu am auzit sa se faca prea multe…

    Asa ca…stimati fericiti nefumatori, va rog sa lasati ciocul mic cand imi aprind tigarea langa voi, pt ca banii din taxele platite de mine pt fiecare pachet de tigari sunt folositi si la salariile unora dintre voi, si la constructia soselelor si la tot ce inseamna dezvoltare economica, ceea ce imi da dreptul sa deschid gura in fata voastra si sa va denunt ipocrizia.

  17. Oooooo,da … cat egoism, cata victimizare.

    Hai sa o luam pe rand: se vand prezervative la alimentara – dar asta nu inseamna ca poti face sex tot acolo.

    Daca s-ar interzice toate produsele care creaza dependenta n-am avea nimic. Calculatorul, curentul electric, telefonul mobil, masini … toate creaza dependenta – si nu te-a obligat nimeni sa fumezi prima tigara – se stie clar ca tutunul creaza dependenta.

    Poate din acizele platite de tine se platesc multe, insa se aduna bani si din impozitile platite de familia mea, accizele din benzina consumata de masina familiei …

    Fumatul in nasul altuia nu e chestie de lege, de dependenta, de victimizare … e regula de baza a bunului simt.

    CONCLUZIE: Si cacarea este legala, dar asta nu inseamna ca te poti caca pe nasul cuiva.

  18. Cristian ROMANIA says:

    Nu stiu unde ai vazut tu ca in Austria nu se fumeaza, insa eu am stat in Viena 7 luni, si acolo ceva in jurul a 60% din populatie sint fumatori.(chiar si pe wikipedia scrie ca in austria 46% din barbati si 40% din femei sunt fumatori, destul de mare comparativ cu Romania unde raportul este 40% la barbati si 26% la femei. Cat despre americani, ai dreptate, nu prea e fumatul popular, dar la ei e popular ceva mult mai grav, adica consumul de droguri

Leave a Reply

toateBlogurile.ro
Personal Blogs - BlogCatalog Blog Directory Check PageRankClicky Web Analytics
www.manele2012.com * www.savemoment.ro * www.testsib.ro