La Timisoara s-a strigat pentru prima data “Libertate!”, acea libertate de care ne bucuram toti in prezent, fie ca o apreciem fie ca nu. Poate ca acum inteleg mai bine ca niciodata ce-a insemnat revolutia din Decembrie ’89, fara curajul si jertfa acelor eroi, viata mea ar fi fost cu totul alta. Totul a inceput la Timisoara …
Respect etern eroilor revolutiei!
Multi au inteles prost aceasta libertate, insa cei care au avut sansa sa iasa din tara, fie in vizita fie definitiv sunt convins ca mai devreme sau mai tarziu realizeaza ca libertatea de care ne bucuram acum n-ar fi fost posibila fara sacrificiul eroilor revolutiei. Cand eram mai mic nu intelegeam amploarea si insemnatatea revolutiei si cred ca si emigrarea a contribuit la constientizarea importantei pe care a avuto revolutia din decembrie ’89. Oare mi se pare mie sau emigrantii inteleg mai bine ce inseamna cu adevarat LIBERTATEA obtinuta la revolutie?




















on
on 




Diferenta este ca atunci tara era numai a noastra, acum 60% cred ca este vanduta. Am dreptate?
Te amagesti cand spui ca atunci tara era a noastra. Era a lor, celor cativa din CC, inclusiv Ceausu.
Eu inca mai aud ca pe vremea lui Ceausu era mai bine
…ce repede uita oamenii cozile la mancare, 2 ore de TV pe zi, etc,etc…
Romania nu e 60% vanduta…ci furata. Si de cine in mejoritate? Tot de multi din aia care au fost in esalonul 2 comunist…
@phidas – Faptele celor ce s-au jertfit atunci sunt demne de toata lauda, in perfect contrast cu cei care au furat/vandut Romania (ba chiar mai mult de 60%). Romania nu a fost, nu este si nu va fi a noastra, ci a lor, fost si actuali politicieni, ticalosii care ar merita acelasi sfarsit ca Ceausescu.
@Mircea – In special batranii sunt cei care zic ca pe vremea lu Ceausescu era mai bine “atunci te lua din parc si te ducea la munca, acum te ia de la munca si te duce in parc”, era mai bine din punctul lor de vedere, ca nu-si doreau ceea ce ne dorim sau avem noi.
Sper ca-mi permiti, Cristi, o gluma cu privire la raspunsul tau:
_ Un rezident din occident se lauda ca ei au operat cel mai grav caz si ca au luat o bucata de inima de la o persoana, au pus-o la alta, iar a doua zi amandoi isi cautau de lucru.
_ Altul din orient spunea ca ei au reusit chiar sa puna creier in capul altuia si ca amandoi sunt apti si-si cauta serviciu.
_ Un roman, insa, auzindu-i pe cei doi le spune: Ba, voi sunteti inapoiati rau. La noi am luat unul fara cap si fara inima, l-am pus ministru, iar acum toti isi cauta de lucru!
@Daniel – Daca tot o dam pe glume cu politicieni, ghici cum alegi un politician demagog, corupt, infractor fara pic de bun simt si de respect? … Raspuns: “La intamplare, toti sunt la fel”
daca emigrantii inteleg mai bine ce e libertatea, probabil e pentru ca au gasit libertatea insa nu in tara sa, ci in afara, unica libertate in tara fiind cea de a putea pleca mai usor…
Ion – si libertatea de a pleca este o libertate. Daca n-ar fi fost revolutia n-ar fi plecat nici 5% din cei care sunt plecati azi. Am avut libertatea de a pleca, acces liber la informatii, am putut pleca fara sa-mi fie frica de consecinte, fara sa fiu considerat tradator de patrie (asa cum erau considerati emigrantii pe vremuri). Acum depinde doar de curaj, libertate avem toti – dar trebuie sa ne bucuram de ea.
PS: Eu intrebam: “Oare mi se pare mie sau emigrantii inteleg mai bine ce inseamna cu adevarat LIBERTATEA obtinuta la revolutie?” – astept raspunsuri, atat de la emigranti cat si de la cei din tara.
revolutia din decembrie1989 a fost o mascarada o prostie ceausescu putea sa fie inlaturat si fara sa se faca revolutie [ lovitura de stat ]daca ceausescu a fost inpuscat de ce nu il dezgroapa
ma oameni buni eu am participat la revolutia din timisoara si acuma lucrez si stau in spania si nu am facut foamea pe vremea lui ceausescu pentru ca munceam ca aveam unde si nu trebuia sa cersesc la porti straine
